Particularităti privind cheltuielile si veniturile extrabugetare
Particularităti privind cheltuielile si veniturile extrabugetare
Contabilitatea veniturilor si cheltuielilor este organizată având în vedere clasificatia bugetară, obiectul său fiind evaluarea si înregistrarea în functie de natura si destinatia veniturilor si cheltuielilor.
În scopul dezvoltării unor actiuni proprii fără finantare de la buget, institutiile publice pot utiliza anumite venituri prevăzute de lege pentru autofinantarea integrală sau partială a unor cheltuieli determinate. În această categorie,.se includ venituri din subventii, venituri din alocatii bugetare cu destinatie specială, sau venituri din vânzare de produse, semifabricate, mărfuri, lucrări executate, servicii prestate si alte activităti.
Veniturile extrabugetare sunt evidentiate cu ajutorul conturilor din grupa 70 „ venituri din activităti economice”. Conturile de venituri au functiune contabilă de pasiv, se creditează în cursul exercitiului cu veniturile înregistrate la data primirii lor sau în momentul constatării..Se debitează la finele exercitiului bugetar prin contul 121 „ Rezultatul patrimonial” pe surse de finantare. La sfârsitul exercitiului nu prezintă sold.
Cheltuielile extrabugetare urmează regimul veniturilor extrabugetare.
Pentru aceste tipuri de venituri si cheltuieli, institutiile publice organizează executie bugetară separată. Asfel, conturile de cheltuieli sunt aferente clasei 6, de regulă grupa 61 „ Cheltuieli cu lucrările si serviciile executate de terti” sau grupa 62 „ Cheltuieli cu alte servicii executate de terti”.
Conturile de cheltuieli au functiune contabilă de activ. Se debitează în cursul exercitiului cu cheltuielile înregistrate la data constatării, se c reditează la finele perioadei prin contul 121 „Rezultatul patrimonial”, pe surse de finantare. La finele exercitiului nu prezintă sold.
În vederea întocmirii situatiilor financiare institutiile publice trebuie să efectueze o serie de lucrări premergătoare pe baza cărora să poată fi extrase fluxurile informationale care au caracterizat activitatea institutiei în cursul exercitiului financiar-contabil. Durata exercitiului financiar este de 12 luni si, de regulă, coincide cu anul calendaristic, respectiv exercitiul financiar începe la 1 ianuarie si se încheie la 31 decembrie, cu exceptia primului an de activitate, când acesta începe la data înfiintării institutiei publice.
Componenta si succesiunea lucrărilor contabile de închidere a exercitiului financiar- contabil sunt următoarele:
a) Întocmirea balantei conturilor înainte de inventariere; balanta conturilor înainte de inventariere reprezintă de fapt, o inventariere scriptică a conturilor, întrucât prin intermediul ei se verifică realitatea si exactitatea datelor înscrise în aceasta.
b) Inventarierea generală a patrimoniului si înregistrarea operatiilor de regularizare constatate în urma inventarierii;
c) Întocmirea balantei finale a conturilor după inventariere. Balanta finală a conturilor după inventariere este necesar a fi întocmită întrucât pe baza ei se va închide finantarea si se va stabili rezultatul patrimonial al institutiei publice.
Fiecare dintre etapele prezentate mai sus se realizează cu respectarea prevederilor legale în vigoare în domeniul contabilitătii, precum si a altor reglementări care, fără a fi de natură specific contabilă, fac referire la modul de închidere a exercitiului bugetar.


