Armonizarea contabilitătii publice cu practicile contabile ale societătilor comerciale

Schimbările care au intervenit în ultimii ani în sistemul public au condus la o schimbare remarcabilă în domeniul contabilitătii publice. Asfel, în forma sa actualizată, contabilitatea publică este capabilă să ofere informatii mult mai clare despre buna gestionare a fondurilor publice, asigurând în acest fel un instrument mult mai eficient în luarea deciziilor cele mai eficiente referitoare la gestionarea fondurilor publice.

Măsurile de reformă care au avut loc în contabilitatea publică din România se încadrează în contextul international de reglementare privind contabilitatea publică..

Cadrul international de reglementare privind contabilitatea publică cuprinde:
Regulamentul Consiliului Comunitătii Europene nr. 1605/2005 privind Regulamentul Financiar aplicabil bugetului general al Comunitătii Europene;
Regulamentul Comisiei Comunitătii Europene nr. 2342/2002 privind regulile detaliate de implementare a Regulamentului financiar aplicabile bugetului general;
Regulamentul Comisiei Comunitătii Europene nr. 2909/2002 privind managementul contabil al activelor fixe nefinanciare ale Comunitătii Europene;
Sistemul European de Conturi (SEC „95);
Standardele Internationale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS).

Reforma contabilitătii publice în Uniunea Europeană si în lume

Modernizarea managementului public a devenit în ultimii ani o problemă majoră a tărilor membre ale Uniunii Europene. Asfel, desi orientată traditional spre înregistrarea veniturilor si a cheltuielilor în momentul încasării, respectiv plătii acestora (contabilitatea de casă), contabilitatea sectorului public trebuie să devină un instrument real de conducere, în principal prin intermediul raportării unor situatii financiare moderne.

În practică, autoritătile publice locale, regionale sau nationale elaborează conturile într-un format destinat să prezinte mai degrabă modul de implementare anuale decât a activelor si datoriilor.

Legislatorul bugetar este de regulă multumit cu aceste conturi bugetare, suma de bani cheltuită prin Trezorerie si impozitele colectate putând fi cunoscute la orice moment. Cu toate acestea, administratorii publici au datoria să ofere transparentă si să prezinte situatiile financiare într-o formă completă, informativă si usor de înteles, care să ofere posibilitatea efectuării de comparatii între performantele financiare ale unor organisme similare.

În trecerea la contabilitatea de angajamente, România a avut în vedere cerintele Regulamentului financiar aplicabil bugetului general al Comunitătii Europene nr. 1605/25.06.2005 si ale Regulamentului Comisiei Europene privind regulile detaliate de implementare a Regulamentului financiar nr. 2342/23.12.2002, Capitolul „Contabilitate si prezentarea conturilor” cu privire la:
Metodele de evaluare a activelor si datoriilor;
Principiile de contabilitate general acceptate;
Structura planului de conturi;
Structura situatiilor financiare;

În calitate de tară membră a Uniunii Europene, România s-a preocupat pentru adoptarea legislatiei europene în domeniul contabilitătii publice, la această dată raportând realizări importante pe linia tranzitiei la contabilitatea de angajamente:
Înregistrarea în contabilitate a creantelor fiscale începând cu 1 ianuarie 2003;
Calcularea si înregistrarea amortizării activelor fixe începând cu 1 ianuarie 2004”
Efectuarea si experimentarea noilor reglementări contabile în anul 2005
Pregătirea personalului din compartimentele financiar-contabile de către Institutul National de Administratie si Centrele Regionale de Formare Profesională.

Armonizarea contabilitătii publice cu practicile contabile ale societătilor comerciale se concretizează în adoptarea metodelor de evaluare, după cum urmează:
Pentru evaluarea elementelor de bilant, se stabilesc următoarele reguli:
a) Evaluarea la data intrării în institutia publică
La data intrării în patrimoniu, bunurile se evaluează si se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, denumită valoare contabilă (costul istoric), care se stabileste astfel:
- la cost de achizitie-pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
- la cost de productie- pentru bunurile produse în institutie;
- la valoarea justă- pentru bunurile obtinute cu titlu gratuit.
Valoarea justă a unui bun reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bună voie între două părti aflate în cunostintă de cauză, în cadrul unei tranzactii cu pretul determinat obiectiv. Pentru bunurile care au valoare de piată, valoarea justă este identică cu valoarea de piată.
b) Evaluarea cu ocazia inventarierii a elementelor de activ si de pasiv se face la valoarea actuală a fiecărui element , denumită valoare de inventar, stabilită în functie de utilitatea bunului, starea acestuia si pretul pietei, conform normelor emise în acest scop de Ministerul Finantelor publice.
c) Evaluarea la încheierea exercitiului financiar. La încheierea exercitiului financiar, elementele de activ si de pasiv de natura datoriilor se evaluează si se reflectă în situatiile financiare anuale la valoarea de intrare, pusă de acord cu rezultatele inventarierii. În acest scop, valoarea de intrare se compară cu valoarea stabilită pe baza inventarierii, respectiv valoarea de inventar. În acest caz, se vor avea în vedere printre altele:
- Pentru elementele de activ, diferentele constatate în minus între valoarea de inventar si valoarea contabilă netă se înregistrează în contabilitate pe seama unei ajustări pentru depreciere sau pterdere de valoare, atunci când deprecierea este temporară, aceste elemente mentionându-se, la valoarea de intrare. Prin valoarea contabilă netă se întelege valoarea de intrare, mai putin amortizarea si ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare, cumulate.
- Pentru elementele de pasiv de natura datoriilor, diferentele constatate în plus între valoarea de inventar si valoarea de intrare se înregistrează în contabilitate pe seama elementelor cauzatoare de datorii.
d) Evaluarea la data iesirii din unitate. La data iesirii din unitate sau la darea în consum, bunurile se evaluează si se scad din gestiune la valoarea lor de intrare.o măsură de armonizare contabilă este cea referitoare la planul de conturi adoptat de către institutiilor publice după 01 ianuarie 2006 care cuprinde 8 clase, numerotate de la 1 la 8. în cadrul claselor există mai multe grupe de conturi, iar grupele sunt dezvoltate pe conturi sintetice de gradul I si II. Ca si în cazul societătilor comerciale, conturile sintetice pot fi dezvoltate în conturi analitice în functie de specificul activitătii si de necesitătile proprii de informare. Conform normelor în vigoare, conturilr sintetice au fost desfăsurate pe principalele conturi analitice care stau la baza întocmirii bilantului contabil si îndeosebi a executării bugetului de venituri si cheltuieli.