Contabilitatea creditelor pe termen scurt (credite de trezorerie), a dobânzilor şi a viramentelor interne

User Rating: / 2
PoorBest 

 Creditele pe termen scurt sunt creditele primite pe o perioadă de maxim 1 an, ele fiind contractate pentru obţinerea mijloacelor băneşti necesare pentru finanţarea activităţilor de dezvoltare (achiziţie mărfuri, materiale, etc). Acestea sunt rambursabile şi purtătoare de dobânzi.

Evidenţa creditelor acordate de bănci pe termen scurt se ţine cu ajutorul contului 519 – „Credite bancare pe termen scurt” (P).

         În credit se înregistrează:

- creditele bancare pe termen scurt acordate de bancă pentru nevoi temporare prin conturi bancare distincte, inclusiv dobânzile datorate pentru credite, prin debitul conturilor 512, 666

         În debit se înregistrează:

- creditele bancare pe termen scurt restituite, inclusiv dobânzile plătite, prin creditul contului 512

         Soldul reprezintă creditele bancare pe termen scurt nerestituite.

   5121 = 5191    100.000.000   

(creditele au termen de scadenţă de până la 1 an)

    666 = 5198      10.000.000 (10% din 100.000.000)

(dobânda este o cheltuială pentru societate)

- la scadenţă:

       %   = 5121      110.000.000

     5191                  100.000.000

     5198                  10.000.000

         Dobânzile de încasat aferente disponibilităţilor aflate în conturi la bănci se înregistrează distinct în contabilitate faţă de cele de plătit aferente creditelor acordate de bănci pe termen lung sau scurt.

         Dobânzile de plătit şi cele de încasat aferente conturilor curente se evidenţiază în contabilitate cu ajutorul contului 518 – „Dobânzi” (B).

         În debit se înregistrează:

- dobânzile de încasat trecute la venituri prin contul 766

- dobânzile plătite aferente împrumuturilor primite sub forma descoperirilor de cont prin creditul contului 512

         În credit se înregistrează:

- dobânzile datorate trecute la cheltuieli prin debitul contului 666

- dobânzile încasate în debitul contului 512

         Soldul debitor reprezintă dobânzile de primit, iar cel creditor – dobânzile de plătit.

        - pe extras de cont:  5121 = 518

        - când dobânda ne intră în contul de disponibil (se încasează efectiv):

              518 =  766

              518 = 5121

        - când ies banii:  666 = 518

         În contul de viramente interne se înregistrează transferurile de disponibilităţi băneşti între conturile la bănci, precum şi între acestea şi casierie.

         Evidenţa viramentelor de disponibilităţi se ţine cu ajutorul contului 581 – „Viramente interne” (A).

         În debit se înregistrează:

- sumele virate dintr-un cont de trezorerie în alt cont de trezorerie prin creditul conturilor 512, 531, 541, 542

         În credit se înregistrează:

- sumele intrate într-un cont de trezorerie din alt cont prin debitul conturilor 512, 531

         Nu prezintă sold

                581 = 5311                                             5121 = 581